luni, 19 ianuarie 2009

Vrem

Vrem să avem o societate frumoasă, în care să ne placă să trăim. Să fim civilizaţi. Civilizaţia însă se bazează pe respectarea proprietăţii şi libertăţilor celorlalţi membri ai societăţii. La noi, hoţii au ajuns starurile zilei, modele de urmat pentru noua generaţie. Proprietatea altora e privită doar ca un posibil teren de expansiune, în cazul în care apar condiţiile oportune. Nu munca, ci şmecheriile duc la bunăstare.

Cum ne putem închipui că o vom duce bine cu o astfel de abordare? Speranţa mea, odată cu „criza economică” (deja e enervant de frecvent folosit termenul) este ca tineretul să se reorienteze, să-şi dea seama că aşa nu merge, să ia în calcul valorile de pe vremea părinţilor, când educaţia şi munca erau de căpătâi. Aşa ar fi mai uşor de trecut de la dorinţă la realitate, de la „vrem” la „putem”.

Un comentariu:

lunatic spunea...

Adevarat, asta ar fi solutia numai ca ..hah tineretul tot nu se reorienteaza. Eu sunt a 12-a si pot sa spun ca majoritatea colegilor dau la ASE, SRI, Politie, sau SNSPA. Cei de la uman dau Drept sau Jurnalism. Pentru joburi pe bani multi, cu minimum de bataie de cap. Si ca sa dau un exemplu despre eficienta, avem o criza de toata frumusetea la cat de bine s-au descurcat economistii care au iesit pe banda rulanta din academie, la cat de just au actionat cei iesiti din Drept, la cat de bine a reusit Politia Romana sa impiedice furturile din bugetul si resursele statului si de la ce paraziti sociali sunt PR-istii sau Consultantii de toate felurile din SNSPA.

Deci vedeti, tineretul (cel putin asta pe care-l vad eu) nu incearca sa schimbe decat propriile conturi. Foarte putini vor sa fie oameni de stiinta, foarte putini dau Medicina sau Poli sau Constructii sau Arhitectura si se feresc de Universitate ca de ciuma bubonica (nu vor ei sa fie niste amarati de profesori!)

Pe de alta parte mai sunt si unii care se implica sau vor s-o faca. Sunt unii carora le place sa dezbata probleme importante si sa gaseasca solutii, sunt inteligenti si vor sa schimbe ceva. Mai avem ceva sperante, poate dintre astia rasare si vreun geniu carismatic al artei oratorice (un Obama autohton) pe care sa-l voteze romanii. Insa mai intai trebuie sa se schimbe ei. Nu-i imposibil, da-i cam greu.