duminică, 6 septembrie 2009

Bilanţ 20: Societatea (2)

Distrugerea educaţiei în timpul trecut de la Revoluţie este poate pierderea care va fi cel mai greu (dacă nu imposibil) de reparat. Instabilitatea şi-a spus şi aici cuvântul, zeci de miniştri au vrut fiecare să-şi lege numele de cîte-o reformă grandioasă, au făcut schimbări peste schimbări, practic la întâmplare. Ineficienţa actuală a învăţământului românesc, faptul că scoatem generaţii întregi de absolvenţi de liceu care nu ştiu să scrie şi să vorbească bine româneşte, este datorată în primul rând societăţii în ansamblu şi nu profesorilor (în mare parte încă aceiaşi din vremea în care învăţământul românesc era printre primele în lume). Învăţământul a funcţionat bine în vremea comunismului, şi este muribund acum. Mai ales pentru că lumea nu mai este interesată de învăţământ, de ştiinţă, de cultură în general. Din punct de vedere intelectual, societatea românească este în regres. Acum încep să intre în învăţământ noile generaţii de profesori, dintre cei care au trecut prin şcoală ca prin apă, pentru că doar cei care nu pot găsi altceva de lucru vin la salariile din învăţământ. Ce-i vor învăţa ei pe elevi, cum vor fi elevii lor?...

Românii trebuie să înţeleagă necesitatea educaţiei. Şi a legilor. În ’89 a fost un fel de rupere a istoriei, de unde înainte mulţi erau terorizaţi de legile aplicate cu duritate (duritate care depăşea uneori chiar limitele legilor), după aceea multora „democraţie” le-a sunat în cap ca un fel de „fără legi”. Mulţi s-au pus pe furat, unii la scară mai mică la locul de muncă, alţii la nivel naţional în conducerea ţării. Şi legile, atâtea câte mai erau, nu prea s-au aplicat în primii ani de „democraţie”. Totuşi, legile sunt o necesitate pentru orice comunitate de oameni, toţi trebuie să înţelegem acest lucru şi să dăm legilor importanţa cuvenită. Ele trebuie să fie corecte şi date de către şi în interesul poporului (în asta constă democraţia), dar o dată votate trebuie aplicate cu stricteţe, pentru toată lumea. Ori la noi, cei fărădelege au ajuns modele pentru tineri.

Niciun comentariu: