joi, 9 octombrie 2008

Bani, din nou

Dacă tot suntem în zodia necazurilor financiare, hai să zicem ceva şi despre leii noştri noi şi mentalităţile vechi... Acum câteva zile Parlamentul a aprobat majorarea salariilor profesorilor cu 50%, măsură care deşi a fost luată de politicieni numai în vederea proximei campanii electorale, este una care ar aduce măcar parţial o mult-aşteptată „reparaţie” a unei nedreptăţi care durează de peste o jumătate de secol.

Guvernul care tot stă să cadă de vreo trei încoace a ieşit însă la rampă cu îngrijorarea lui Vosganian că cele 6 milioane de euro (?!) suplimentare care ar trebui date de la buget nu se gasesc. Probabil domnul Vosganian are încă probleme cu cititul zero-urilor, fiind el însuşi un zero în domeniul în care este chiar ministru – milioanele de euro ar fi vreo 600 probabil.

Oricum, suma necesară nu este exorbitantă şi bugetul şi-ar permite-o. Guvernul a vrut iar să se dea tare (deşi este moale) şi a cerut la Curtea Constituţională anularea legii, în loc să facă ceea ce ar trebui, adică să caute soluţii - datoria lui de organ executiv al statului.

Niciun comentariu: