Funeriu & co

Astăzi dimineaţa am dat curs imboldului de a merge la... - cred că termenul "pichetare" i s-ar potrivi cel mai bine - la pichetarea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (chiar aşa se cheamă acum!). Exasperat de pasivitatea profesorilor, de faptul că un coleg de breaslă moare fără ca măcar să aibă satisfacţia că a avut totul un rost, de bătaia de joc a ministrului şi a restului tribului care conduce ţara...

M-am săturat să se tot spună că vrem competenţe nu informaţii (pentru unele meserii, informaţiile astea sunt de fapt competenţele!), că elevii sunt prea stresaţi de ceea ce încercăm să-i învăţăm şi că ar trebui să mai rărim materia prin programe, că educaţia trebuie să se adapteze capitalismului sălbatic în care avem ghinionul să trăim, sau că modelul de urmat este viziunea corporatistă a universităţilor.

Am ajuns la 8:30 dimineaţa în faţa ministerului, găsind acolo 7 profesori, vreo 30 de jandarmi şi 6-7 oameni de la Realitatea şi Antena 3. Pe la 9 şi ceva a venit la lucru onorata Oana Badea, secretară de stat. A dialogat cu noi şi ne-a spus că ar fi vrut chiar ca aseară să trimită pe cineva cu ceai cald la protestatari, dar s-a temut că gestul ar fi putut fi interpretat greşit. Înduioşător, nu? Partea ciudată e că profesorii au părut că muşcă momeala şi au primit invitaţia la discuţii (mai târziu).

Eu nu înteleg, chiar mai crede cineva că în România de azi politicienii care ne conduc pot fi convinşi de greselile pe care le fac prin simple discuţii? Îşi închipuie cineva că după ce au proiectat bugetul pe 2011 cu salariile micşorate cu 25% ei ar renunţa acum brusc la asta pentru că o mână de oameni sunt la porţile ministerului? Să fim serioşi...

Pe la 10, numărul de profesori crescuse pe la 25-30. Numărul de jandarmi pe la 50-60 (cu 2+1 camioane s-au postat la câte 100m de Minister pe strada General Berthelot), iar numărul de televiziuni la 4-5. A venit şi cineva cu o mică trompetă cu care a sunat de 3-4 ori. Folosind asta ca pretext, vreo 10 jandarmi echipaţi au venit la grupul nostru şi ne-au zis să mergem pe trotuarul opus, pentru că nu pot lucra cei din minister, că tulburăm liniştea publică. Eu şi alţii le-am zis că n-avem nimic de facut zgomot şi suntem pe un trotuar domeniu public, aşa că n-au decât să confişte trompeta cui o are. N-au fost încântaţi de împotrivire, dar nu au ştiut ce să răspundă aşa că au zis că n-avem voie să manifestăm în grup fără autorizaţie. Le-am răspuns că nu e o manifestaţie, ci o comemorare. Comemorarea învăţământului românesc. Conform legii, pentru comemorări nu trebuie autorizaţie. N-au mai avut ce zice şi s-au retras bombănind.

Ulterior un lider sindical a venit cu aprobări de la Primărie pe 2 săptămâni pentru a sta acolo între orele 9 si 22.

Pe la 11 şi ceva erau vreo 70 de profesori adunaţi, iar jandarmii au simţit nevoia să instaleze gardurile de protecţie...

Am plecat atunci, dezamăgit de lipsa de reacţie a celorlalţi zeci de mii de profesori din Bucureşti şi de faptul că România redevine un stat totalitar şi poliţienesc, în care drepturile sunt doar de formă...

„Jur să spun Adevărul şi numai Adevărul!” (?!)

A demisionat Ministrul Justiţiei! Nici o problemă: nu este primul şi nu va fi nici ultimul care face acest gest şi pentru care se găseşte imediat o altă funcţie, de obicei mai importantă decât cea dinainte!

Problema este alta: trebuie „găsit” un alt Ministru al Justiţiei. Şi s-a găsit! Cine? „Cea mai capabilă şi potrivită” persoană pentru această funcţie, după opiniile unora, opinii de a căror corectitudine mă cam îndoiesc, având în vedere (cel puţin) două „întâmplări” a căror protagonistă a fost această doamnă şi care au fost prezentate de televiziunile noastre întregii ţări (şi nu numai!).

Prima „întâmplare”: doamna respectivă a fost filmată cu o cameră ascunsă, în timp ce vota pentru altcineva, la o şedinţă a Parlamentului; i s-a luat apoi un interviu, cuprinzând două întrebări şi răspunsurile la acestea. La întrebarea: „Aţi votat vreodată şi pentru altcineva?”, răspunsul, clar, sigur, fără măcar vreo clipire din ochi sau vreo jenă care să afecteze culoarea fardurilor de pe obrajii stimatei doamne, a fost: „Niciodată!”. La următoarea întrebare: „Dar aţi face vreodată acest lucru?”, răspunsul a fost la fel de limpede şi concis exprimat: „Niciodată n-aş face aşa-ceva!”.

A doua „întâmplare”: experienţa primei „întâmplări” a făcut-o pe doamna să nu mai rişte o altă filmare dar, pentru că „etica” îi dicta să-şi „ajute” colegii, a găsit o altă soluţie, „ajutorul indirect”: şi-a trimis în Parlament o nepoată, să voteze; ghinion: a fost filmată şi nepoata! Care, nu ştiu dacă avea dreptul să participe la şedinţă, pentru că nu ştiu dacă şedinţa era publică sau nu, dar sigur nu avea dreptul să voteze, nefiind membră a Parlamentului!

Iată cine va conduce Ministerul Justiţiei, iată cine va fi şefa celor ce pun Biblia în mâinile martorilor la procese şi îi cheamă să repete: „Jur să spun Adevărul şi numai Adevărul!”!

Şi, pentru că veni vorba: ce valoare poate avea acest jurământ pentru un ateu? Chiar aşa: Doamna „Viitor Ministru” o fi credincioasă?

Se pare că nici nu contează prea mult, totuşi! Nu degeaba se spune că „până la Dumnezeu te mănâncă sfinţii”, căci doamna a făcut o greşeală capitală: după ce a fost nominalizată de către Primul-Ministru pentru funcţia de Ministru al Justiţiei, a uitat că are nevoie de aprobarea Preşedintelui pentru a accede la această înaltă funcţie! Fiind întrebată, într-un interviu la radio, dacă nu consideră un handicap întâmplările prezentate mai sus, n-a găsit un alt răspuns decât: „Preşedintele a intrat în campania electorală cu handicapul unui dosar penal şi tot a fost ales!”. Aşa că de vreo lună încoace, Preşedintele îi tot găseşte „bube-n cap” şi retrimite propunerea Primului-Ministru, cerându-i să nominalizeze pe altcineva pentru această funcţie, Primul-Ministru nu renunţă la propunerea iniţială şi iată sămânţa unui nou scandal, a unui nou „meci” între cei doi; meci care se va încheia nedecis pentru ei, ca toate cele de până acum, dar cu pierderi mari pentru milioanele de români sătui de circul ce pare a nu se mai termina, dar total neputincioşi: doar sunt aleşii lor, nu?