Taxa de mediu

În noiembrie 2007:

„Social-democratii vor initia un proiect de act normativ care sa elimine taxele de mediu, pe care le considera "abuzive" si "aplicate discretionar", si vor cere inlocuirea lor cu o taxa unica, aplicata producatorilor si importatorilor de masini. PSD va cere ca sumele colectate sa fie utilizate exclusiv pentru depoluare, cu precadere pentru stimularea innoirii parcului auto invechit.” (www.Green-report.ro)

Acum: taxa de mediu percepută la înmatricularea autovehiculelor aduse din UE a ajuns din nou, prin hotărârea Guvernului din care face parte şi PSD, aproape de nivelul aberant din 2007 (asta pe lângă faptul că taxa în sine este aberantă). Ruşine!

Sănătate prematură

Am auzit acum vreo două zile din gura ministrului Bazac că e prematur să ne gândim cum va fi finanţată sănătatea în semestrul 2 al acestui an.

După discuţia cu reprezentanţii sindicatelor, sus-numitul ministru a declarat presei că din a doua jumătate a anului (până la a cărei început mai sunt doar 4 luni de fapt) sănătatea va fi finanţată şi prin mecanismul de „co-plată”. Întrebarea firească a ziariştilor a fost ce înseamnă acest „mecanism”. La care răspunsul ministrului a fost că e prematur să punem astfel de întrebări...

Păi cum, prematur??? E prematur să spui sursa finanţării sănătăţii publice pe anul în curs? Sau e prematur să le spui oamenilor că vor plăti unele servicii care acum sunt gratuite, din motive de imagine? Că oricum, imaginea politicii româneşti şi a faunei care o populează este atât de deplorabilă încât cu greu s-ar putea înrăutăţi.

Poate că speră să mai păcălească lumea să-i voteze şi la alegerile pentru Parlamentul European. Iubiţii noştri conducători ar trebui însă să ştie că sunt deja ani buni de când lumea îi votează în scârbă.

Taxa de protecţie auto? Da, tot ea...

Iată că taxa auto ajunge iar printre ştirile zilei. Încă o dezamăgire de la „marele” Boc. După ce era deja mare şi ilogică (vezi articolul din 10 februarie) în varianta „iulie 2008”, la care oricum se ajunsese după multe bâlbâieli şi ameninţări din partea Uniunii Europene, a fost triplată în mod absolut hoţesc pe picior de plecare de Tăriceanu – importatorul de maşini.

Chestia de bun-simţ care ar fi trebuit făcută imediat după instalarea noului guvern şi în care mulţi sperau, era anularea triplării taxei. După care puteau discuta forma unei noi legi, cu o modalitate de impozitare mai adecvată (tip taxă anuală). Şi nu s-a întâmplat nimic. După două luni de efort intelectual intens, după ce UE a avertizat din nou România că taxa în forma actuală contravine legislaţiei europene, după declaraţii ambigue ale membrilor guvernului, ieri s-a anunţat în mod triumfal rezultatul:

Taxa va scădea cu o treime, faţă de nivelul actual, adică cel triplat! Deci, va fi dublă faţă de varianta iulie 2008, care aşa cum am spus, era oricum exagerată. De ce ar trebui un om care vrea să-şi înlocuiască o Dacie non-euro cu o maşină bună, Euro 2, să plătească o taxă de 2-3000 euro care uneori e mai mare decât preţul de achiziţie al maşinii? De ce îşi închipuie politicienii noştri că cei care şi-ar putea permite o maşină second-hand de 2000 euro din vest şi-ar putea permite şi un Logan de 10000? Asta ca să nu intrăm în discuţii polemice despre calitate, care după părerea foarte multor oameni este net superioară la un VW de 10-12 ani vechime, faţă de un Logan nou...

În plus, tratăm UE în continuare ca şi până acum, cu nesimţire. Încercăm o abureală ieftină, cu tot felul de găinării, o negociere de talcioc. Repet, obiecţiile UE în privinţa taxei erau de fond, nu numai de cuantum...

O justificare pentru mişcarea Guvernului în privinţa taxei nu există. Nu protejează industria auto românească pentru că taxa afectează o altă categorie socială decât potenţialii cumpărători de maşini noi, nu protejează mediul pentru că şi un Euro 4 produce tot atâta dioxid de carbon cât un Euro 2, nu protejează sănătatea populaţiei pentru că multe maşini care rulează acum sunt non-euro, ia în bătaie de joc opinia UE (Uniune în care oricum am intrat, aşa cum ziceau nemţii, „cu decenii înainte de a fi pregătiţi”)... Singurii avantajaţi de această taxă nesimţită ca şi clasa noastră politică sunt câţiva politicieni. Politicieni care iau comisioane grase pentru a „produce” astfel de legi tâmpite, de la nişte importatori de maşini la fel de înguşti, care nu-şi dau seama că taxa nu le va salva afacerile.

Sondaj

Sondajul pe care l-am făcut timp de o săptămână pe site, privitor la bugetul cercetării pe 2009, s-a încheiat. Cu puţine voturi (22), sub 10% din vizitatorii site-ului exprimându-şi opinia. 17 votanţi au fost pentru creşterea bugetului alocat cercetării, 1 pentru menţinerea la nivelul din 2008 şi 4 pentru scăderea la nivelul propus de Guvern.

Se pare că între timp s-a mai rezolvat câte ceva, bugetul ajungând în termeni absoluţi aproape de valoarea din 2008. Rămâne de văzut cât va fi în realitate şi cât va ajunge chiar acolo unde trebuie, la cercetători.

Furtul, sport naţional

La nou-înfiinţatul minister al Turismului sunt planuri mari! Unul dintre ele, zona de schi din Parâng. Evident, având în vedere antecedentele politicienilor din ţara asta, trebuie să nu credem orbeşte că ceea ce declară ei. Totuşi, proiectul mi se pare ambiţios şi ar fi în sfârşit ceva ce ar fi trebuit făcut încă de acum 19 ani.

Întrebarea este: dacă a amenaja cea mai mare zonă de schi din Europa de sud-est costă doar 70 milioane de euro, cum de nu s-au găsit bani până acum? De ce stăm doar cu Valea Prahovei, cu o capacitate de cazare mult sub nevoile interne, când am fi putut dezvolta cel puţin 10 astfel de zone în ţară, care să atragă şi turişti străini şi să mărească de mai multe ori veniturile din turism?

Dacă socotim că România a acumulat din 1989 încoace o datorie externă de 40 de miliarde de euro, iar cheltuielile totale bugetare pe această perioadă au fost undeva la 4-500 de miliarde de euro, cum de nu s-a găsit un singur miliard pentru dezvoltarea turismului?

Explicaţia e simplă şi tragică: din cauză că mai-marii noştri nu s-au mulţumit cu „comisioane” de 10-20%, care se dau şi în ţări mult mai dezvoltate decât România, şi nici cu şpăgi neruşinate de 50%... Nu, ei au ţinut neapărat să fure tot! Până la ultimul ban trebuia să treacă prin reţelele lor mafiote de firme care încasau banii şi nu făceau nimic. Şi uite aşa, au trecut anii. Nu au fost bani pentru turism şi infrastructură, au fost pentru zeci de mii de vile, maşini de lux şi conturi în ţări exotice.

Din păcate, şi populaţia este obişnuită de pe vremea comunismului să considere statul cel mai mare hoţ şi să încerce să-l fenteze cum poate. Imaginea creată de „reprezentanţii statului” de după revoluţie a întărit această obişnuinţă, aşa că mulţi preferă să spună „fiecare cu treaba lui”, în speranţa că vor ajunge la un moment-dat în acele posturi în care „treaba lor” va fi să gestioneze banii altora şi să „se descurce” aşa cum fac actualii şefi.

Furtul este un sport naţional şi până nu vom renunţa la a considera hoţii care ne conduc modele demne de urmat nu se va mişca nimic în ţara asta.

Cifre!

Este adevărat că mulţi au ajuns să aibă fobia cifrelor, în ziua de azi. Deja când aud vorbindu-se de numere îi ia durerea de cap. Totuşi, tovarăşii care se ocupă cu finanţele acestei ţări ar trebui să ştie să folosească şi să comunice (eventual într-o formă inteligibilă) cifrele cu care lucrează, pentru că aceste cifre reprezintă bani publici.

În loc de asta, populaţia obţine gargară şi afirmaţii nefondate, care nu ţin la cea mai elementară verificare matematică.

Bunăoară, bugetul cercetării (din nou): la trecere prin Parlament, a fost mărit cu 620 milioane lei, ajungând la nivelul bugetului din 2008. Dar cei 1.7 miliarde nu reprezintă decât 0.29% din PIB şi nu 0.57%, nimeni nepărând dispus să ne dezvăluie de unde vor veni restul banilor. În privinţa Educaţiei în ansamblu, la bugetul de 11 miliarde (ipotetic, aşa cum am mai scris) s-ar mai adăuga 12 miliarde de la bugetele locale (pentru salariile profesorilor) – din nou, nu ni se spune de unde vor veni restul banilor până la cei 34 miliarde anunţaţi de doamna Andronescu.

Mi se pare de neiertat faptul că pe site-ul Ministerului Educaţiei nu apare absolut nici o referire la bugetul ministerului.

Bugetul în cifre

 Intrigat de bâlbâiala de cifre nu numai a mijloacelor mass-media ci chiar a miniştrilor (care nu au nici o scuză), m-am uitat pe internet la proiectul de buget pe anul 2009 şi scriu în continuare ce-am aflat (cu accent pe educaţie şi cercetare).

Bugetul pe acest an însumează cheltuieli totale de 94,78 miliarde lei (RON), cu un deficit de aproximativ 18 miliarde, plus bugetul Asigurărilor Sociale de 38,59 miliarde lei şi este construit pe ipoteza unui Produs Intern Brut (PIB) de 576 miliarde lei, în creştere cu aproximativ 2.5% faţă de 2008.

Bugetul alocat Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării este de 11,93 miliarde lei, deci aproximativ 2% din PIB! Însumând aici şi aproximativ 4,8 miliarde din „venituri proprii”, într-o creştere utopică de peste două ori faţă de anul trecut. Pentru comparaţie, în proiectul de buget elaborat la sfârşitul anului trecut, acest minister avea alocate 21,9 miliarde lei (aproape 4% din PIB). Suma totală alocată de la buget pentru Cercetare, dezvoltare şi inovare este de 1,14 miliarde lei, adică 0,19% din PIB, cu proiecţia pentru anii 2010-2012 de 1,5, 4,8 şi respectiv 7,8 miliarde lei.

Pentru a ilustra cât de utopice sunt calculele pseudo-specialiştilor care au elaborat bugetul, dau un exemplu: bugetul Ministerului Transportului şi Infrastructurii (unul din domeniile de investiţii „masive”) e de 10,6 miliarde de lei, în creştere cu câteva procente faţă de 2008, dar pe perioada 2010-2012 sunt „prognozate” sume de 15, 21 şi respectiv 26 de miliarde lei.

Chiar în cazul extrem de improbabil în care previziunile pentru 2010-2012 ar fi corecte, se pare că politicienii nu înţeleg că salariaţii din cercetare nu sunt ca un drum, care mai poate sta un an cu gropile pe el în aşteptarea reparaţiei. Un an fără salariu nu este ceva suportabil, mai ales în condiţiile în care există multe oportunităţi de posturi în Uniunea Europeană (în parte datorită chiar programelor anti-criză ale statelor civilizate, care înţeleg valoarea cercetării ca premiză pentru relansarea economică).

Cercetarea ştiinţifică românească

În ultimele zile au fost discuţii „aprinse” (ghilimelele le explic imediat) despre bugetul alocat cercetării ştiinţifice pe anul 2009. Prestaţia doamnei ministru Andronescu a fost execrabilă, mai proastă decât de obicei: nu am auzit de fapt să se fi pronunţat în vreun fel constructiv de când e din nou în funcţie. A ieşit de la convorbirile din Guvern depre buget cu un „poate vom avea 6% din PIB”, iar despre cercetare a tăcut mâlc. Bugetul înseamnă cifre, care chiar dacă în cazul de faţă sunt nişte previziuni total aiurea sunt calculate şi procentele sunt foarte clare. De fapt, aşa cum veţi vedea în textul următor, Ministerul Educaţiei şi Cercetării are alocate în varianta actuală a bugetului un jalnic 2% din PIB, din care oricum peste 30% sunt nişte virtuale „venituri proprii” în creştere de peste 2 ori faţă de 2008.

După câţiva ani în care bugetul alocat cercetării a crescut de la 0.13% din PIB în 2003 la 0.57% în 2008, sectorul începuse în sfârşit să dea semne timide de revigorare. Avem raportat la populaţie un număr de trei ori mai mic de cercetători decât media UE, iar unicul mod de creştere relativ rapidă a acestuia este reîntoarcerea în ţară a cercetătorilor români din străinătate. În condiţiile tăierii bugetului din 2009, vor pleca mai mulţi decât au venit în ultimii 3 ani, ceea ce ar fi o pierdere de nereparat în următorii 10-20 de ani. Nu se întoarce nimeni în ţară de la un salariu european sau american care permite un trai decent pentru ca dupa 1-2 ani să rămână fără serviciu pentru că politicienii s-au răzgândit în privinţa priorităţilor. Există chiar o lege şi un acord cu UE care interzic României să scadă fondurile alocate cercetării, acestea trebuind să ajungă la 1% din PIB anul viitor.

Domnul Boc s-a gândit să-şi arate mărinimia şi să spună că dă 10 milioane de euro de la bugetul Cancelariei Primului-ministru pentru cercetare, după care s-a arătat şi mirat că cercetătorii încă mai protestează. Pomana asta de 0.007% din PIB nu face deloc primăvară şi nu acoperă tăierea de 0.4% PIB din buget.

În plus, se tot promit rectificări – în acest caz, în iunie. Problema este că un calcul simplu de clasa a 3-a arată că un buget de doar o treime din cel de anul trecut nu ajunge nici măcar pentru primele 6 luni ale anului, până la rectificare. Apoi, având în vedere că bugetul a fost construit pe o creştere economică de 2.5% care nu se va realiza şi pe încasări din surse proprii ale Ministerului care nici ele nu se vor realiza, rectificările vor fi numai cu minus, în nici un caz în plus...

Din păcate marşul organizat de cercetători a fost mult prea mic pentru a-i impresiona pe politicieni. În condiţiile în care nu se poate apela nici la inteligenţa nici la bunul lor simţ (ambele inexistente în majoritatea cazurilor), singurul mod de a-i impresiona este frica. Această frică le este provocată numai de adunări mari de oameni, mari însemnând peste 50-100 de mii de persoane. Nişte mitinguri comune cercetare-educaţie ar fi mult mai eficiente.

Sondaj - bugetul cercetării

Părerea mea despre bugetul alocat cercetării este probabil destul de uşor de dedus din posturile recente. Aş vrea să ştiu însă şi părerea voastră, a cititorilor, având în vedere că orice formă de comunicare devine mult mai valoroasă dacă este bidirecţională. Puteţi vota în partea de sus a barei din dreapta acestui text.

O veche cunoştinţă

 

Să ne mai aducem aminte de o veche cunoştinţă: taxa de primă înmatriculare a autoturismelor, rebotezată la un moment dat „taxa de mediu”. Una din promisiunile (pre)electorale ale PSD şi PD minus L a fost eliminarea acestei taxe. Acum, deşi instalaţi de aproape două luni, guvernanţii n-au fost în stare nici măcar să anuleze triplarea taxei, cadoul de rămas-bun al Tăriceanului-Citroen care a pus din nou România pe o poziţie care contravine legislaţiei europene. Discuţiile şi bâlbâielile despre o nouă lege pentru taxă ar fi trebuit să vină după ce taxa revenea la valoarea din iulie 2008, formă agreată de UE.

Şi pentru clarificarea situaţiei de fond, urmează câteva precizări. Cantitatea de gaze cu efect de seră produse de o maşină (produsul principal al arderii care este sursa de energie) este direct proporţională cu consumul de carburant. Este un fapt stabilit de legile fizicii şi chimiei care nu poate fi evitat prin nici un mijloc, fiind vorba de volume de zeci de metri cubi şi mase de zeci de kilograme la suta de kilometri parcurşi. Nu depinde de norma Euro. Prin urmare, forma cea mai logică a unei taxe de poluare ar fi de includere în preţul carburantului. Pentru celelalte gaze, produse secundare ale arderii, cu efecte nocive pentru sănătatea umană, emise în cantităţi mult mai mici şi care prin urmare pot fi filtrate şi depind de norma Euro a automobilului, se poate stabili, ca în celelalte state, o taxă anuală diferenţiată. Avantajele unei taxe anuale sunt multiple, fiind o soluţie mult mai flexibilă decât una la înmatriculare – poate varia anual, în funcţie de evoluţia tehnicii în domeniu şi de tot felul de parametri ai maşinii, proprietarul curent este taxat şi nu doar primul etc.

Ar exista deci soluţii simple, inteligente şi de bun-simţ. Cei care ameninţă cu „colapsul pieţei auto” din cauza unei taxe la nivelul celei din iulie 2008 sau mai mici sunt doar nişte bişniţari care vor protecţie... Piaţa autoturismelor noi ar scădea poate cu un 20%, ar creşte în schimb cu mai mult cea a maşinilor second-hand şi activitatea service-urilor auto, a magazinelor de piese, spălătoriilor etc. Pentru economia naţională în ansamblu ar fi un câştig. Şi numărul total de rable din ţară ar scădea, nu ar creşte.

Cercetarea

 Cercetarea românească este Cenuşăreasa modernă a societăţii noastre... După ce a dus-o prost în timpul Epocii de Aur, când cercetarea se limita la a imita produse străine iar cercetătorii erau puşi la munci patriotice şi necalificate, a intrat în colaps după Revoluţie din cauza nealocării de resurse de la buget şi a pierdut mare parte din angajaţi, care fie s-au reprofilat fie au plecat să-şi facă meseria în străinătate. Acest fapt este catastrofal pentru viitorul României, care fără cercetare nu va avea un loc în economia mondială. Nici industria nici agricultura nu sunt viitorul acestei ţări, ci serviciile de înalt nivel.

În ultimii câţiva ani, pe fondul creşterii economice şi, mai ales, al constrângerilor din partea Uniunii Europene, au fost alocate mai multe fonduri pentru cercetare. Puţinii cercetători rămaşi în ţară au putut să achiziţioneze în sfârşit ceva echipamente noi şi să lucreze în condiţii şi pe salarii decente. S-au întors chiar şi din străinătate câţiva, atraşi de posibilitatea de a-şi desfăşura activitatea în ţara de origine...

Acum, guvernul „Boc taie tot” dă cu bâta-n baltă şi taie fondurile de la cercetare. Atât de drastic, încât unele instituţii unice în ţară, cum ar fi Institutul de Fizică şi Inginerie Nucleară de la Măgurele ajung să primească doar o treime din fondurile de anul trecut. Este o crimă, având în vedere că acest institut este unul strategic, este legat prin contracte de colaborare internaţională iar reducerea fondurilor înseamnă concedierea majorităţii angajaţilor. Să mai spunem şi că reducerea în acest caz este de 50 de milioane RON, în timp ce bugetul pentru personalul direct subordonat Ministerului Educaţiei (NU profesorii şi angajaţii şcolilor) creşte anul acesta cu aproximativ 1 miliard RON, dublându-se... Guvernanţii noştri, cu prostia lor unanim recunoscută şi deja proverbială, nu văd în cercetare o investiţie (se laudă că se vor face investiţii de 10 miliarde euro în 2009), ci doar o cheltuială căreia ei nu-i văd sensul.

Bătaia de joc este pe faţă şi ar fi păcat să ne resemnăm în această situaţie. „Ordinele de sus” nu sunt imuabile, ele sunt date de nişte oameni incompetenţi şi înfricoşaţi de faptul că în curând nu vor mai avea ce fura... Să-i dăm afară în şuturi din fotoliile lor calde!

Parteneri sociali?!

Se lăuda ieri înălţimea-Sa, primul ministru că în proiectul de buget pe 2009 au fos tincluse propuneri ale partenerilor sociali. Astfel, s-a plecat de la două constatări simple:

1) bugetul care ajungea până anul trecut pentru întreţinerea curentă a statului şi furtul ca-n codru al şefilor a devenit insuficient pentru a susţine ambele activităţi;

2) nu se doreşte a se renunţa la furtul ca-n codru, „cadrele” care se tot rotesc la conducerea ţării fiind deja obişnuite cu un anumit standard de viaţă fără muncă.

Soluţia care să împace aceste două constatări a fost găsită împreună cu partenerii penali, de la sindicate, care urmăresc nu interesele celor pe care ar trebui să-i reprezinte ci interesele personale şi accesul la borcanul cu dulceaţă al politicii. Soluţia este pe cât de simplă, pe atât de proastă şi lipsită de viziune pe termen mediu şi lung, constând în sacrificarea lucrătorilor din diferite domenii, victimele sociale. Asta pentru că pe guvernanţi nu-i interesează dacă în acest fel peste 5-10 ani va mai fi vreo sursă pentru un buget, sau dacă vor mai fi bani din care să se plătească pensiile. Pe ei îi interesează numai ce pot fura acum şi să lungească atât cât se poate agonia ţării care le permite furtul, fără să rişte o nouă (de data asta adevărată) revoluţie. Singura speranţă ar fi să subevalueze acest risc.

Aşadar, nu există parteneri sociali. Numai cercurile de hoţi şi restul lumii, victimele acestora. Victime care ar putea să îndrepte situaţia, dacă şi-ar da seama de puterea pe care o au.

Ministerul nimănui

A mai fost un ministru la Interne, pentru câteva zile... Altul la rând!

Dacă ne gândim puţin, nu este de mirare că nu vrea nimeni acest minister. În primul rând, poliţia este una dintre categoriile în care populaţia are mult mai puţină încredere decât ar fi normal într-un stat normal, şi asta pentru că nu suntem un stat normal iar poliţia NU funcţionează. Este sufocată de corupţie şi birocraţie şi sabotată din toate părţile.

Atunci (rar) când poliţia reuşeşte să înfunde pe câte cineva, justiţia îl scoate pe uşa din dos. Pe de-o parte, sunt de înţeles şi poliţiştii oneşti, care refuză să-şi mai pună viaţa în pericol doar pentru a închide pentru câteva zile infractorii, şi preferă politica struţului...

Pe de altă parte, vin vremuri tulburi iar poliţia aşa cum este ea acum nu le va face faţă. Nu vrea nimeni să fie şef când sistemul se va prăbuşi.