Se lăuda ieri înălţimea-Sa, primul ministru că în proiectul de buget pe 2009 au fos tincluse propuneri ale partenerilor sociali. Astfel, s-a plecat de la două constatări simple:
1) bugetul care ajungea până anul trecut pentru întreţinerea curentă a statului şi furtul ca-n codru al şefilor a devenit insuficient pentru a susţine ambele activităţi;
2) nu se doreşte a se renunţa la furtul ca-n codru, „cadrele” care se tot rotesc la conducerea ţării fiind deja obişnuite cu un anumit standard de viaţă fără muncă.
Soluţia care să împace aceste două constatări a fost găsită împreună cu partenerii penali, de la sindicate, care urmăresc nu interesele celor pe care ar trebui să-i reprezinte ci interesele personale şi accesul la borcanul cu dulceaţă al politicii. Soluţia este pe cât de simplă, pe atât de proastă şi lipsită de viziune pe termen mediu şi lung, constând în sacrificarea lucrătorilor din diferite domenii, victimele sociale. Asta pentru că pe guvernanţi nu-i interesează dacă în acest fel peste 5-10 ani va mai fi vreo sursă pentru un buget, sau dacă vor mai fi bani din care să se plătească pensiile. Pe ei îi interesează numai ce pot fura acum şi să lungească atât cât se poate agonia ţării care le permite furtul, fără să rişte o nouă (de data asta adevărată) revoluţie. Singura speranţă ar fi să subevalueze acest risc.
Aşadar, nu există parteneri sociali. Numai cercurile de hoţi şi restul lumii, victimele acestora. Victime care ar putea să îndrepte situaţia, dacă şi-ar da seama de puterea pe care o au.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu