Modelele pentru tineretul din ziua de azi sunt îmbogăţiţii peste noapte, miliardarii de carton care au făcut averi enorme prin mijloace dubioase în timp foarte scurt. Ei au „pîinea şi cuţitul” în ţara noastră, reprezintă modelele cele mai accesibile de succes. Nu-i nevoie de muncă, efort, învăţătură – ajunge să „te descurci”. Evident, sunt foarte puţini tineri care au şanse de a ajunge ei înşişi miliardari de carton, locurile sunt deja ocupate, dar sunt foarte mulţi aspiranţi care se vor scufunda în mica criminalitate de cartier, tot mai generală şi generalizată.
Mi-am propus să scriu despre societatea civilă din România, dar multe nu prea ar fi de spus... Fenomenul continuă să fie, la două decenii de la revoluţie, unul izolat. Puţini oameni au iniţiativă civică şi puţini sunt cei care îi urmează şi îi sprijină. Din perioada haosului post-decembrist, am rămas mulţi dintre noi foarte suspicioşi – dacă vreun concetăţean are vreo iniţiativă, avem reflexul de a ne gândi imediat „oare ce câştigă din asta?”... Societatea civilă este însă o necesitate, fiind în momentul de faţă singura şansă de a influenţa cu sorţi de izbândă clasa politică. Numai asocieri mari de oameni bazate pe interese comune pot forţa factorii de decizie să-şi facă treaba pentru care au fost aleşi/numiţi.
Ca societate, aşadar, nu am progresat din ’89 încoace. Avem o societate bolnavă, am mers doar de la dezinformare la prost-informare (bombardament de informaţii contradictorii sau derizorii), continuă să ne lipsească solidaritatea, avem mai puţin respect pentru adevăratele valori şi pentru reguli (inclusiv pentru cele de convieţuire de zi cu zi).
2 comentarii:
Ok, sunt de acord cu tine...Si totusi , ce-i de facut? E o solutie sa renuntam la partidele politice care produc nimic altceva decat coruptie? Cum facem sa evisceram lehamitea romanilor? Sunt doua intrebari la care nici eu nu gasesc raspunsuri...Am privit deunazi o stire de la Berlin, in care la un miting impotriva construirii de centrale nucleare pe teritoriul german se stransesera peste 50.000 de oameni...La Bucuresti, concomitent, pe scarile TMB se desfasura o demonstratie a unei asociatii pentru apararea drepturilor taticilor (TATA) la care era prezenta o mana de oameni...Pastrand proportiile temelor disputate, comentariile sunt de prisos....
Sa scapam de partide n-ar fi o idee rea, dar mai greu ar fi sa scapam de panza de paianjen, interesele care ii leaga pe toti politicienii romani de doua decenii (sau mai mult) incoace. In primul rand ar trebui ca oamenii sa CAUTE informatia, nu sa astepte sa le pice de-a gata de la televizor... Dar asta inseamna o schimbare de mentalitate. Cum? Habar n-am, deocamdata...
Trimiteți un comentariu