marți, 5 august 2008

Teledon

Am fost întotdeauna pentru ajutorarea celor care au nevoie, este ceva firesc, normal, cerut de cele mai elementare legi morale şi sociale. Dar „show”-ul care se face pe la televiziuni cu Teledonul mi se pare de cel mai ţipător prost-gust.

De data asta a fost unul cu ocazia inundaţiilor (care au devenit o obişnuinţă de câţiva ani încoace). Vin acolo politicieni care s-au îmbogăţit pe căi dubioase, care n-au dat şi nu s-au preocupat de aplicarea unor legi pentru a evita stricăciunile datorate umflării râurilor, prezentatorii emisiunii se străduiesc să facă un fel de şantaj emoţional pentru a stoarce şi câţiva lei de la nişte pensionari şi nevoiaşi... Iar unii politicieni folosesc ocazia pentru a se lăuda cu cât au contribuit ei din „puţinul” lor...

Televiziunea câştigă audienţă, şi câştigă într-o singură zi din publicitate mult mai mult decât se adună de la un astfel de Teledon. De ce nu dă direct şi discret banii câştigaţi pe o zi de publicitate şi gata? Fără tot tam-tam-ul deşănţat? Oamenii pot oricum pune bani pentru ajutorarea celor nevoiaşi în diverse conturi sau la diverse asociaţii, pot trimite obiecte şi alimente de primă necestate... Fără teledonuri stupide.

Niciun comentariu: